Societatea comercială
SIBERIAN HEALTH s.r.o., înregistrată la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Municipal Praga, secțiunea C, volum 208251, ID 01543954, CIF CZ015439, având adresa sediului social în Vojtěšská 212/8, Praha 1 – Nové město 110 00, Republica Cehă (în continuare – «Vânzătorul» sau SIBERIAN HEALTH s.r.o.).
I. Dispoziții generale
1. Procedura de depunere a reclamațiilor a fost elaborată în conformitate cu prevederile legii nr. 89/2012, a Codului de Procedură Civilă (CPC) și a legii nr. 634/1992 privind «Protecția drepturilor consumatorilor», cu modificările și completările ulterioare («Legea») și se referă la bunurile de consum («Marfa»), în privința cărora, pe durata perioadei de garanție, Cumpărătorul își poate exercita dreptul privind tragerea la răspundere a Vânzătorului în cazul constatării de defecte la marfa achiziționată de la acesta (în continuare «Reclamația»).
2. Procedura de depunere a reclamației este parte integrantă din Condițiile Comerciale Generale. Prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Cumpărătorul acceptă Condițiile Comerciale Generale ale acestuia, confirmând că le-a analizat în mod corespunzător.
3. Calitatea de client al magazinului online
SIBERIAN HEALTH s.r.o. (în continuare
www.siberianhealth.com) o are fie Cumpărătorul-consumator în conformitate cu prevederile § 2 pct. 1, lit. А din Legea № 634/1992 cu privire la protecția drepturilor consumatorilor (în continuare «Cumpărător-consumator»), fie Cumpărătorul-întreprinzător care, la încheierea și îndeplinirea obligațiilor contractului de vânzare-cumpărare, acționează în cadrul legal oferit de statutul afacerii sale (în continuare «Cumpărător-întreprinzător») și în cele ce urmează denumiți împreună cu termenul de «Cumpărător».
4. Vânzătorul, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și în procesul de îndeplinire a obligațiilor sale contractuale, acționează în cadrul oferit de statutul său de întreprinzător. Prin noțiunea de Vânzător se înțelege întreprinzătorul care furnizează produsele sau îi prestează servicii Cumpărătorului.
II. Răspunderea Vânzătorului
1. Vânzătorul poartă răspundere în fața Cumpărătorului (în speță, în momentul în care Cumpărătorul a recepționat marfa) și îi garantează acestuia că mărfurile au fost transmise către serviciul de curierat fără defecțiuni și anume:
- mărfurile au calitatea corespunzătoare, convenită de către părți, iar în cazul în care un astfel de acord nu există, mărfurile vor avea caracteristicile comunicate de Vânzător sau de către producător, sau corespund așteptărilor Cumpărătorului bazate pe caracterul mărfii, publicitatea Vânzătorului sau a producătorului mărfii respective;
– mărfurile sunt potrivite scopurilor prezentate de Vânzător sau scopurilor pentru care se utilizează de obicei un astfel de tip de produse;
– calitatea și modul de prezentare a produselor corespunde probei sau mostrei de produse care au stat la baza încheierii contractului;
- cantitatea și greutatea mărfii corespunde celei comandate;
- mărfurile corespund normelor stabilite.
2. Mărfurile sunt însoțite de un document fiscal (factură), iar anumite produse vor fi însoțite și de certificat de garanție. În cazul în care marfa este livrată fără certificat de garanție, reclamația se va face în baza bonului fiscal sau facturii fiscale primite.
III. Drepturi și obligații în ceea ce privește livrarea produselor cu defecțiuni
1. Drepturile și obligațiile părților în ceea ce privește îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale se raportează la prevederile codului de procedură civilă (în speță la prevederile § 1914–1925, § 2099–2117 și § 2161–2174 din Codul Civil și ale Legii nr. 634/1992. «Protecția drepturilor consumatorilor», cu modificări.
2. Vânzătorul este responsabil în fața Cumpărătorul (în speță, în momentul în care Cumpărătorul a recepționat marfa), garantându-i celui din urmă că produsele au fost predate serviciului de livrare (firmei de curierat) fără defecte, și anume:
- mărfurile au calitatea corespunzătoare, convenită de către părți, iar în cazul în care un astfel de acord nu există, mărfurile vor avea caracteristicile comunicate de Vânzător sau de către producător, sau corespund așteptărilor Cumpărătorului bazate pe caracterul mărfii, publicitatea Vânzătorului sau a producătorului mărfii respective;
– mărfurile sunt potrivite scopurilor prezentate de Vânzător sau scopurilor pentru care se utilizează de obicei un astfel de tip de produse;
– calitatea și modul de prezentare a produselor corespunde probei sau mostrei de produse care au stat la baza încheierii contractului;
- cantitatea și greutatea mărfii corespunde celei comandate;
- mărfurile corespund cerințelor legislației în vigoare și prevederilor normative.
3. Pretenții în privința calității mărfurilor pot fi adresate de către Cumpărător Vânzătorului la sediul acestuia, unde acest lucru este posibil, având în vedere gama de produse comercializate.
IV. Termenul de garanție
Vânzătorul garantează că produsul va putea fi utilizat în scopul uzual căruia îi este destinat, pe o perioadă determinată, perioadă în care produsul își va păstra proprietățile sale obișnuite. Perioada de garanție începe să decurgă din momentul predării mărfii Cumpărătorului, iar în cazul expedierii comenzii prin curierat, în conformitate cu prevederilor contactului - din momentul ajungerii produsului la destinație.
1. Reclamația depusă de Cumpărătorul-consumator va fi soluționată, inclusiv remedierea defecțiunilor, fără întârzieri, în termen de 30 de zile de la data prezentării reclamației, cu excepția cazurilor în care Vânzătorul și Cumpărătorul-consumator vor conveni cu privire la prelungirea termenul respectiv. Perioada de treizeci de zile începe să decurgă din ziua următoare înregistrării reclamației, în conformitate cu prevederile § 605 din CPC. După expirarea perioadei respective, Cumpărătorul-consumator poate considera că Vânzătorul a încălcat grav prevederile contractuale. Perioada de 30 de zile este una obligatorie pentru Vânzătorul-întreprinzător.
2. Cumpărătorul-consumator poate obține informații cu privire la rezultatele soluționării Reclamației sale la sediul companiei unde aceasta a fost depusă sau la numărul de telefon: +420-222-523-021.
3. Cumpărătorul are obligația de a prezenta Vânzătorului sau service-ului autorizat tot sprijinul necesar pentru constatarea defecțiunii reclamate și remedierea acesteia (inclusiv testarea și demontarea produsului). Cumpărătorul, la prezentarea reclamației, are obligația de a preda produsul curat, în conformitate cu recomandările de igienă și principiile generale de igienă.
VII. Refuzul de a înregistra Reclamația
1. Vânzătorul are dreptul de a refuza înregistrarea Reclamației, în cazul în care produsele predate nu corespund cerințelor de igienă sau principiilor generale de igienă.
De soluționarea extrajudiciară a litigiilor formulate de consumatori în baza contractelor de vânzare-cumpărare încheiate, se ocupă Inspectoratul Comercial din Cehia, având următoarea adresă de înregistrare: Štěpánská 567/15, 120 00 Praha 2, ID 00020869,
www.coi.cz.
Soluționarea on-line a litigiilor
În conformitate cu art. 14 § 1 ODR-VO, Comisia Europeană oferă o platformă de soluționare a litigiilor on-line (ODR), care este disponibilă la următorul
link. Utilizarea platformei ODR se poate face începând cu 15.02.2016.
Adresa noastră de e-mail:
info_eshop@sibvaleo.com